Continuăm să vorbim despre vitaminele din farfurie, pe care natura ni le oferă din belșug în acest sezon. Strugurii, vedeta toamnei, sunt deosebit de aromați, dar și foarte sănătoși. Deși mulți ne ferim de ei, fiind mai bogați în calorii, un ciorchine de dimensiuni medii sau un pahar de suc proaspăt de struguri sunt alegeri extrem de benefice pentru sănătate. Aceasta datorită resveratrolului, care se găseşte din belşug în sortimentele de culoare roşie. Iată câteva dintre beneficiile consumului de struguri proaspeți:
- Au proprietăţi puternic purificatoare, diuretice şi depurative, fiind recomandaţi în special persoanelor care suferă de constipaţie şi balonare.
- Strugurii sunt aşadar un furnizor important de tonus și energie. Conţinutul bogat în glucide este foarte bine asimilat de organism, mulţumită prezenţei vitaminei B, ceea ce duce la o funcţionare corectă a sistemului muscular şi nervos.
- Conțin antioxidanți puternici, cunoscuți sub denumirea de polifenoli, care pot încetini sau preveni multe tipuri de cancer.
- Stimulează funcţionarea ficatului şi sunt buni pentru inimă. Mulţumită polifenolilor, strugurii negri protejează inima şi previn formarea cheagurilor de sânge.
O precizare importantă: strugurii trebuie consumaţi cu tot cu coajă pentru a avea efectele terapeutice scontate. Dacă vrem să profităm din plin de valoarea acestui fruct, ar fi bine să mestecăm şi sâmburii, care conţin un ulei gras ce reduce colesterolul şi menţine sănătatea vaselor de sânge.
